Soarele se dă de-a dura
Pe un cer ca ochii mei;
Și a slobozit căldura
Peste câmpul plin cu miei.

Prin mustățile din iarbă
A pământului cleios,
Un gândac cu lungă barbă,
S-a sucit cu susu-n jos.

De la soare și lumină
Și-a-ngustat ochii mărgea,
Și ușor cu laba fină,
Două lacrimi își ștergea.

Un bondar lungit pe-o floare,
Bâzâia cocoloșit,
Că-i așa pârlit de soare,
De năsucul s-a-nroșit.

Rotofei, desculÈ›, zburdalnic,
Iepurașul țup! pe deal,
Râde de-un vulpoi, șăgalnic,
Prin culori de boreal.

- Prinde-mă! strigă în joacă,
Haide leneșule, ici!
Râde și o popândoacă,
Și un bătrânel arici.

- Ce se-nâmplă, ce-i afară?
Îngăimă râma din prag.
- Vecino, e primăvară,
Anotimpul cel mai drag!