Sunt inimi pierdute în inima ploii,
Sunt frunze uscate pe drumuri pustii,
Sunt seri de amăgire la lumina lunii,
Sunt inimile celor pierduți între nevoi.

Acum când oracolul dă timpul exact,
Când inimile uscate pe drum s-au spântecat,
Să vină miracolele lumii noastre,
Să vă aducă glasul înapoi.

În cete curate stau toṭi muribunzii,
Și caută să prindă curaj ca flamânzii,
Să aducă cu ei săbii uscate,
Să arate lumii că au viață în spate,
Și nu le e frică de umbre și ploi,
Și vor să înspăimânte amarul din zori.

Acum pribegiți de o soartă amară,
Curat sufletul lor vrea iar să răsară,
Să aducă lumină, să plece necazul,
Că vine iar timpul să-și arate vigoarea.