ieri de ziua ta aș fi vrut gândurile
să-mi fie fotoni mintea prefăcându-mi-o
într-o pajiște pastelată de flori
de lumini inundată din care eu
să culeg buchete de cuvinte în versuri
țesute veșminte de gală să-ți fac
și să mergem la marele bal
în pași largi de vals pe ringul de dans
rămași doar noi doi în rotiri ca plutiri
să stârnim în priviri uimiri și invidii...

am zis să-ți cer părerea
în sufletul meu pat larg cu baldachin
păreai că dormi un somn chinuit cu genunchii la gură
cu gleznele tale încă de căprioară
cu mâinile tale încă aripi de lebădă albă
cu trupul tău încă de felină
semeni cu o balerină ieșită
la pensie prematur căzută-n depresie

trecutul ți-l știu
șirul de soți și amanți care mai de care mai
talentați geniali adevărați corifei
într-o listă decât viața-mi mai lungă s-o pot citi
întărește adevărul că zămislirea
atât de mare frumusețe a lumii ce ești
nu puteai fi hărăzită doar unuia singur

am venit prea târziu
deja impostorii venali începuseră să te
ducă-n bordeluri să fii siluită
batjocorită în ultimul hal
supusă de fanteziile lor bolnave
la degradante perversiuni și încă
e-abia începutul dar pentru mine
tu ești tot fecioară misterioasă și dragă
te-ating doar cu degete sfioase de gând
poate-mi vei rămâne definitiv amanta din vis
și adevărul tău nicicând n-am să-l știu poezie

am vrut să te îmbrac în cuvinte de flori
am vrut... dar afară și-n mine toată ziua a nins
și mintea mi-a fost o pajiște albă de-atâta zăpadă
și poate-i mai bine așa
cineva spunea că cea mai frumoasă poezie
e aceea pe care n-ai scris-o
și n-ai s-o scrii niciodată...