undeva la dreapta se învârtea roata din hârtie
pusă de muma să alunge satanele
în direcția vântului oamenii intrau cu sfială pe uliță
scuturau praful de pe pantofi și închinau pentru miri,
cineva de obicei o copilă punea căldarea s-o umple cu bani,
din cei ai țiganilor, nașul oprea lumea în drum rupea turta peste pragul
imaginat de vârful bastonului cu măciulie de fier și apoi puteau să se-mbete,
moartea în alb îmi mângâia părul, îmi dădea să beau ciocolată caldă
ciocârlia ducea către cer părerea de rău a mulțimii,
iar ea
șoptea duios privindu-mă cum numai mama o făcea
înainte să mă lase în curtea spitalului:
nu mâine, azi ...