un zvon de floare în privire vine
doar în odaie-i liniștea rămasă
e mult tumult, cu zgomot în grimasă
a mă opri de a iubi pe tine.

că de sub pături de omăt e-n casă
zambila, mică, leac ce-i pe retine
și stând în nări merinda ca-n dentine,
în urmă cioburi de lumină lasă.

e-un rost de primăvară-n toate parcă
chiar dacă gem de-atâta trai moșnegii
nestând la verde viața să-i întoarcă.

în moarte-o lebădă-i ținând solfegii
și sinele e beat de sine-n arcă
vâslind văzduhu-n multe sacrilegii.