iarăși ai înnodat cearșaful în colțul jilav al
înserării
visele mele ți-erau prea uscate să-ți faci pernă din ele
somnul prea sfărâmicios

tunica de gesturi comune era îmbibată de amnezii
uneori tari precum granitul

vei afla negreșit cum e să te furnice povești de iubire în burice

să-ți înmoi delicat degetele în pastelul înțelesurilor
și tu să râzi inocent vântului

apoi să pleci în pelerinaje
uitându-te acasă
într-un pahar gol doar cu o crustă crăpată pe fund
mirosind acru a trăire stătută

să te știi cum te vede cel ce totul vibrează
ilegal am întors cronometrul vulcanilor

mă pricep la erupții

mâinile mele sapă-n genune altare să-ți poți despleti mirările
arderea fără scrumire-n frumos ucide spaima de viu
precum un cântec de leagăn
pupila-și înghite cosmic
dimensiunile

curcubeul urcă de-a lungul vertebrelor filându-și culorile

foalele timpului au uitat să expire
somnolențele încep să-și piardă
voalurile

la ieșirea din pupă
epicureic
alunecați unul în celălalt până uitarea devine rotundă
cine
care
unde
se-ncepe expansiune fără de limite

credințele știrbe își scot la mezat măștile piața e bună
falangele
dragoni fără flăcări
își storc izvoarele aerul își spulberă zidurile
oasele - păsări înnoadă irizări genezice
în memorii acvatice

se-ncape prea mărunt și facil
viața în propria-i piele

doar râsul te scapă de irosire

numai înălțarea prin tălpi
recuperează lumina dintâi și inima nu se mai sfarmă
lovindu-se de ea