Și am denumit pământul odihnă
de se cutremura de neliniște
cu o teamă ce nu se poate învinge
de ce ar putea să însemne sfârșitul.

Noaptea ce mă-nfășoară-n răcoare
în verile toride,
încearcă să-mi pună la îndoială
adaptarea la desele schimbări.

Dacă din toate aș lua câte puțin
ar încolți repede încrederea
că totul se poate construi
dintr-un bulgăre de voință,

ce n-ar mai pleca de la mine
dintr-o cauză crescută cu ramuri
într-un interior necunoscut
ce-l tot adâncesc săpând.