Vreau să mă-mpac cu mintea mea de lapte,
Ce noaptea mă acuză că linistea-i sfidez
De vede că brodez din ghemul tău de șoapte
Și-n orice vis din noapte în versuri o trădez.

Mă port prin alte vieți ca un copil de mână,
De parc-aș fi de vină c-am ochii cei mai triști
Că marea de-alchimiști fac aur din lumină
Și cumpără țărână, sa-ngroape cruci de Criști.

Cobor trecând prin nori, lăsat în voia sorții,
Să văd cum stau și alții cu versul în piroane,
În templele romane e scump maidanul nopții,
Plătești cu ceasul morții să poți sfinți icoane.

Doar Iuda-i diabolic multiplicat prin versuri
Fac mamele avorturi prin foi și tomberoane
Și-avare de coroane, imperii-ntregi de blocuri
Primesc pe-arginți și jocuri, poeme curtezane.

Se crede Dumnezeu în vers cu chipuri multe
Că-i place să se-asculte când geme poezia
Clonandu-i nebunia, stă minte-n loc să-i cânte
Pe crucea cât un munte că-i Iuda și Mesia.

Pe trunchiul poeziei stau ramuri la uscat,
Cuvintele-au uitat pe coală să-mi tresară,
Cerneala mea amară de vers s-a dezbrăcat
Iar eu m-am vindecat, pe undeva pe-afară.