la miezul vorbei pun în jar măruntul
și nimb de stih tot curge-n alb, ca râul
ascult cu sete-n tină, vine grâul
și-mi număr pixelii ce-mi scriu lăuntrul.

iar azi îmi țin în toata roua frâul
fiirii ce ne dă în zori căruntul
dar în tumult uitat e amănuntul
și taina nu-și mai dezgolește brâul.

părea că ești, erai doar o fantomă
a unui crist femeie în absint,
precum o presimțire anatomă.

în căutări ce uneori te mint
te sprijini de o simplă axiomă
și pielea ta-i cusută cu alint.