- E soare, cald și plânge a furtună,
O lacrimă îmi bate-n geamul spart,
Tu mi-ai promis cândva că-ntr-o lagună
O să-mi oferi tandrețe „la belleárte”.

N-am barcă, pelerina-i ruptă-n două
Și cizma dreaptă-i spartă într-un loc,
Dar te aștept, iubito, chiar de plouă
Că ard de nerăbdare să mă joc.

Ți-am presărat în pat magnolii multe
Pe lenjerie scumpă de brocart,
Lasă furtuna, poate să exulte,
Tu, doar iubește-mă ca „la belleárte”.

- Ah, ploaia mă îndeamnă la visare,
Tu rătăcești, confuz, prin „belle epoque”,
Ce stranie și dulce izolare,
Pe canapeaua mea în stil baroc

Te-aștept să mă dezbraci de temeri caste,
Dantelăria neagră, portjartiera,
Pe pielea albă desenând contraste,
Alunecă timid, șevaliera

Iubirii mi-ai întipărit-o-n coapsă,
Sub nici un chip de ea nu mă despart,
Mi-e binecuvântare și pedeapsă
Povestea mea începe „la belleárte”.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif