Am vrea ca universul profund să-l contemplăm
Privindu-l de pe-o culme, aflați în vârful ei
Atunci când asfințitul cu drag îl admirăm,
Când soarele se culcă cu raze de polei.

Pe cer, înalta boltă se umple-ncet de stele
Și-apoi apare luna stârnind privighetori.
Lăsați-vă tot gândul să fie plin de ele,
Umpleți-vă tot trupul cu-așa sfinte splendori...

Fără să vrem, natura ne-ndeamnă să gândim;
Totul devine cuget cu tainice-ntrebări:
Care-o fi rostul vieții? și PENTRU CE TRÃIM?
Aici, pe vârf, răspunsul se pierde-n vaste zări...

De-aceea, drept ar fi să nu ne-ntoarcem jos,
Decât găsind răspunsul și-o bună rezolvare,
Cu totu-adevărată și cu real folos
Celor ce vor soluții deplin liniștitoare...

Glen Ellyn, 11 aprilie 2018