Sunt un fel de Toma apostolul
nu cred în mine decât atunci când
ating copilul dinlăuntrul meu
care doarme pe o aripă de înger
până la întâlnirea cu zborul

Abia atunci îndrăznesc să spun cu convingere:
cred în cel care m-a creat pe mine
cu toate șovăielile mele, cu toate nădejdile mele;
cred în copilul și adolescentul perpetuu
deghizați în adultul ce sunt.
iartă-mi Doamne credința pe jumătate pierdută!

Și-un fel de duminică princiară mă cuprinde apoi,
în care roiuri de îngeri mi se preumblă pe la tâmple
cântându-mi tropare la fiecare spovedanie târzie
care mă adoarme în imaginare zboruri primăvăratice

Nu mai port lanțurile ce-mi limitau distanțele...
de când îmi iubesc aproapele,
de când trag ocheade departelui,
de când am o lumină care-mi aține calea
și un gând visător ce mai mereu e în mișcare
toate înălțările îndoielnice îmi devin,
întocmai ca la apostolul Toma,
certitudini