Îmi pun muntele-n căruță, tras-acum de lupii mei
Și îl duc să-l vând în târg, tocmai la Sfârșitul Lumii,
Iar cu-arginții luați pe el, am să-i cumpăr foametei
Trupul tău, ceara ramasă, scurs în candela treimii.

Și-i iau liniștea pădurii sub un braț și mă tot duc
Ca un duh fără stăpân unde-i timpul să te-aștept,
Sus pe-un colț înlăcrimat ce mă chinui să-l usuc,
Să-mi devii eterna Lupă lângă muntele din piept.

Primăvara e in minte cu oștiri întregi de gânduri
Ce să fac cu-atâția muguri fără ramuri de copaci,
De-i agăț în părul tău de pe frunte până-n șolduri
Ai să-mi fii a mea iubire, pădure pentru săraci.

Și de mă întind la umbră necăjit în poala ierbii,
Sa faci corpul tău vioară și arcuș din brațul meu,
Doar așa, alungi din mine capete de lup și săbii
Și de viața-i mai amară, o ascult cu Dumnezeu