beau ceai de iasomie să-mi liniștesc racul
uneori se agită ca un fel de fluture cu mulți clești
pe care-i mișcă în aer spre mine
îl privesc și râd

hai că te-am păcălit de data asta!

sper să începi și tu să te joci în nisip cu scoicile
și poate și cu scorpionii

te ascult cum arunci din tine
propriile-mi celule le numeri apoi
le amesteci haotic

în diferite zone simt arderi ciudate
dureri subtile și îmi spun:
ceva nu este în regulă
dansul ăsta nu-mi aparține
ritmul e al unui joc ciudat
asum rațional totul
corpul însă începe să tremure necontrolat

îmi spui șoptit
că distanța de la reacția rațională la cea instinctivă
este infinită
acum înțeleg de ce trăiesc asimptotic
între minte și materia primară în care mă agit zilnic

foarfeca taie pielea
bisturiul alunecă în adâncurile cuvintelor nenăscute
apoi, ca o metaforă a răului
tu, jucăușule
ieși victorios sau nu
și pici amețit în formol

cineva citește atent
imaginile pe care le oferi
ești supus și tu analizelor migăloase
peste tot jocul se așterne
un pansament apăsat

tu acum taci. eu nu tac. pur și simplu nu tac

descriu jocul tău
jocul foarfecelor
și aștept

sper ca al treilea joc al tău
să moară în fașă

am obosit să lupt cu tine. am obosit

plătesc neîncetat erori voite și nevoite

Anne Marie Bejliu, 19 aprilie 2018