agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2546 .



Þuica de prună
poezie [ ]
Gazeluri pentru Vișeu de Sus 2018 Colecţia: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noricã ]

2018-04-20  |     | 



Tema - Þuica de prună

Sunt de remarcat câteva lucruri:
- Gazelul s-a născut în Persia, cel mai strălucit reprezentant al genului fiind Hafez (1326 - 1390).
- În forma originală, gazelul e format din distihuri, primul distih având rimă împerecheată, următoarele respectând aceeași rimă doar în versul 2. Versurile cu rimă au în coadă, după rimă, un radif - un cuvânt sau o expresie care să întărească ideea principală. În ultimul distih apare semnătura autorului.
- La noi, cel care a scris câteva gazeluri de excepție a fost George Coșbuc, care a respectat schema principală, în ceea ce privește distihurile și rima. Nu a folosit radiful și nici nu a aplicat semnătura din ultimul distih.
- În cele ce urmează, prezint două gazeluri, unul în stilul lui Coșbuc, celălalt în stilul lui Hafez. Fac observația că semnătura din ultimul distih nu putea fi a mea, pentru că ar fi încălcat regula confidențialității.


Gazel cu aromă de prună

Tot țuica noastră cea de prună
E băutura cea mai bună.

O țuică tare și-aromată
Te liniștește și te-mbună.

Nu vreau nici țapi, nu vreau nici halbe,
La bere, setea mea-i imună.

Că vinu-i cel mai bun, va zice
Viticultorul, cu ranchiună.

Cu vodcă, whisky sau tequila,
Nu reușești să-mi cânți în strună.

Iar toamna, lângă alambicuri,
Amicii mei când se adună,

La cer aroma se ridică
Și bem cu sfinții împreună,

Ar vrea, gazelul despre prune,
Chiar și Coșbuc să îl compună.


Gazel cu radif

Când te-nnegrești de supărare - bea țuică
Și gîndurile de-s amare - bea țuică.

Afară dacă-i ger și crivăț
Sau strălucește mândrul soare - bea țuică.

De-n sală muzica răsună
Și-n jur sunt zeci de dansatoare - bea țuică.

Iubita când te părăsește
Și ești cuprins de disperare - bea țuică.

Prietenii când vin la masă
În zi de mare sărbătoare - bea țuică.

Amicul tău din tinerețe
De îl conduci la-nmormântare - bea țuică.

Hangița vinul când aduce,
Turnând licoarea în pahare - bea țuică.

Hafez ne spune despre toate
Și-l tot citesc cu însetare - bând țuică.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!