Cum să nu arzi
sub jarul încins al slovei
ce smulge felii dintr-o inimă
mult prea cernită
dintr-un trup zăbrelit între
ziua de azi
și cea de mâine
așteptând să se scuture
miresme tivite în anotimpuri trecute
în cele ce
poate
vor mai veni.

Cum să nu arzi când palma îți tremură
sub povara sângelui leneș
pârguit de vremelnice gânduri,

de săbii ascunse-n priviri
sub auspicii perfide,
cum să te-ascunzi?

Cum?
Cum să nu plângi
când ai cernut îngăduință
și iertăciune
peste mormane de stânci
hrănind floarea-de-colt
zidită în colțuri sihastre?

Cum să nu tremuri
când lacrima curge nestăvilit
numărând pașii de lut
peste puntea de ceară a viselor arse?

Și totuși
în căușul luminii,
ascuns pleoapelor oarbe

arde încă
speranța.

18-03-18