Nea Gică

Trist și fără nici o vlagă
Stă parcă răpus de fiară
Trupul alb ca de zăpadă.

E bătrănul nenea Gică
Un voinic fără de frică
Căci la vremea dumnealui
Toți fugeau din ochii lui.

Era măndru, arătos
Cu femei un drăgăstos
Cu mustațea lui cea mare
Se fălea la orișicare.

Vremea aceea a trecut
A îmbătrănit demult
A venit in prag să-i bată
Dumnezeu, cu sluta moarte.

Mulți vecini se adunară
Sute de săteni și rude
Toți veniră sa-l petreacă
Pe unchesul ce a fost.

-Nu te duce nene Gică
Strigă cineva cu frică
Iar din spate din pridvor
Parc’aud șoptind ușor

-Nu te duce bunul meu
Dat mie de Dumnezeu
Ia mai stai, mai ai răbdare
Ca să-ți vezi nepotu’n vară.

Dulce mai grăia Rodica
Era fata lui Domnica
Așa glas duios și blând
Nu mai auzii demult.

Chiar și moșul îmi părea
Că se mai însuflețea
Dar era doar o părere
Izvorâtă din durere.