Dacă îmi spui
unde ți-ai ascuns potecile ochii sprânceana
îți zici
mai bine nu
dosește-ți baticurile acolo unde este umbră
unde nu bat florile
pomii plini de floare roșie
ca în răsărit
la fântână este acum liniște
nu o știe nimeni
apa cea curată s-a retras încet mai adânc, și mai adânc,
pe afară bat păsările din aripi
și nimeni nu spune o vorbă
doar femeia aceea care merge cel mai ades la fântână
coborând până la ea de pe cumpăna dealului
unde sunt încă nuci și o biserică de lemn foarte veche
doar carul ei tras de cal
să mai știe ceva.
căile sunt încurcate dar simple
cine să le mai descoasă însă baticul tău moale
pierdut în apa cea veche
pe ulița aceea este liniște câinii nu mai latră demult
probabil în casa aceea
pustie
nu mai e loc decât pentru un pieptene și pentru o mână
de piper împrăștiată pe podeaua ce scârțâie
pe masă mai e
cozonacul cu nucă
cantaua cu apă
acum
goală
buza ta veștedă
uitând
să mai bată
ca o floare
nu mai e loc decât pentru un pieptene și pentru o mână
de zahăr
pentru o bodegă pentru o spânzurătoare
de păsări
și pentru un trup hieratic de pe peretele plin de pete
un christ prea trist
în lumea
care nu va ști nimic din toate aceste hore neîntâmplate.