renunț
mai bine pulbere de polen
se auresc mâinile noastre
ochii
și buzele
care nu mai rostesc decât o tăcere
înaltă
până când clopotele își scutură limbile
în aerul plin de licurici
dragostea e călătoare prin psalm
Dumnezeu ne ține de mână
noi întoarcem privirea rușinați
se plătește neîncrederea
cu un sărut
fruntea noastră plină de lumină