Nu știu dacă trebuie să mai spunem ceva
poate ar trebui să tăcem ani infiniți începând de astăzi
infinitul, știi. încape și într-o ghindă.
Molecular
și mai
jos
de atom
În rații multiple.
Apoi, cum să nu-l țină în apa în care mă joc acum cu picioarele, nepăsătoare și liberă
infinituri sunt peste tot, îmi spui tu
și al tău este foarte frumos și adânc sub un ochi de demult care încă privește
dintr-o religie veche
probabil acel ochi să mă păzească și pe mine - îți zic
și mă întorc fericită în mare, să mă joc din nou, cu picioarele obosite în ea.

E o mare frumoasă,
bate soarele cu mâinile lui pline de afini și de afine în ea.
Și nimic nu
pare să mă doară mai tare văzându-mă de jos sau de sus
odată cu păsările care trec pe deasupra ca niște evantaie
ale Domnului.
Doamne, de departe se iscă furtuna de noapte și cu carul cel mare să mă ia la dânsu-n lumină, și n-o să te mai găsesc nicăieri... dinspre o chilie care pe nicăieri nu pare să existe
pe care doar am visat-o
plină
de ceară și ceruri, unde bat încă stele, dacă trupul meu nu e de fapt decât o statuie frumoasă, de lemn.