Decupez flori de hârtie pentru-o singură poveste,
Stând sub ploaia străjuită și creată de un fulger,
Să le ducă sus cu gândul unde mintea îi tânjește,
Că-i duminică pe fruntea sufletului său de înger.

Haitele de nori se-adună sfătuindu-se sub ploape,
A urcat din mare zvonul că-n profundurile humii
A crescut prețul la sare și-un șuvoi de târnăcoape
Sapă răvășind tristețea lacrimei din ochii lumii.

Mi-am suit lupii pe ramuri, poate-or învăța să cânte,
Să-i trezească nebunia ce-mi stă-n minte ghemuită,
S-a oprit din plâns izvorul, se cruceste bietul munte
Când îi murmură pădurea rugăciuni de-ndragostită.

Se faramă câte-o cruce ce-a înduioșat un fulger,
Câte-o mamă mai suspină dintr-o magică icoană,
Undeva la colțul străzii se mai naște câte-un înger
Și-n biserică o Taină mai botează câte-o Ană.

Mă privesc cu ochii tăi, cine poate să ne-ajungă
Unde nu-i nimic deasupra, căci toți îngeri-s în noi ,
Să-l ridic pe Dumnezeu, cine poate să-l convingă ?
Mai bine-l opresc din drum să se-ntoarca înapoi.