Ce pot să-ți mai spun
când mă chemi mereu cu privirea
în brațele tale să odihnesc.

Inima mea-i supusă răbdării crude,
dorința vibrantă mă strigă.

Trandafiri roșii urcători
lângă inima-ți atât de nebună
arome seducătoare adaugă.

Bucurii și tristeți din trup
așteaptă coacerea fructului,
plăcerea și gustul
pâinii calde,

de mă voi ruga luminii
să-mi împrumute cuvântul.

Văd cum transparentă dispari
cu flăcări deasupra de apele somnului
sub care comorile se ascund
și eu le tot caut.