mă varsă vremea-n sens de prin suișuri
și doar în morb de ploaie curg în tină
și-n dulcea ta făptură clandestină
în patrii de cuvinte cu tăișuri.

mai duc rostiri de drag la ghilotină
spre a le curăța de mărunțișuri
și ape pietruiesc acoperișuri
dansând sub gene până pe retină.

apoi suiau din soare raze-n scaldă
a duhurilor noastre, ce zâmbesc
prin anotimp cu sângerare caldă.

cu vise de lumină mă umbresc,
metalic duc tăcerea noastră-n haldă,
pe căi de veacuri munții noștri cresc.