Și trupul tău, Născătoare, se rotunjește după Bunavestire,
te doare în vintre cum învie prea repede
copacii și albinele și fiarele pădurii,
sau iubirea bărbaților pentru alte fecioare.

Și ele, plăpîndele, se nasc ca flacăra tot din pîntecul tău,
ca să învie din trupul lor noaptea alți fluturi,
pentru alte flori din mormîntul cel de toate zilele,
Sfîntul nost mormînt,
pămîntul ce-l lovim și-l scormonim cu sapa sau cu mintea.

Și pe mine mă doare cînd plouă, Mamă,
era demult cînd mă nășteam și eu odată cu primele furtuni,
azi cred că mă voi prăpădi într-un tîrziu de ploaie caldă
și tot mirul rece al toamnei nu va mai ascunde niciun greiere
sub tîmpla mea.