a construi un basm din existență
îmi e-n splendoarea gândului unealtă
de a iubi în liniște înaltă
și nu sub murmur greu de penitență.

mi te sculptam femeie pe sub daltă
cu văzul mă hrăneam în subzistență
iar feeria ta era-n latență
cu nemișcarea încă laolaltă.

că nara ta așteaptă duh de viață
iar eu nu pot ciopli în tine trai,
doar demiurgul clipe-ți dă pe ață.

un înger coborî în ce erai
și îți dădu în albi obraji roșeață;
poveste-a fi, de iaduri claustrai...