Ce scumpă-i frumusețea - ca florile de colț
când dimineața scursă se-anină la obroc
atât de multă pace stă-acuma pe sub bolți,
deși nu simți tămâia, nici sfântul busuioc
o să îți fure ochii doar pomii pământești
și-ai sta să uiți zăpada ce nu voia să plece
sub gene cade plânsul, de bine te sfiești,
un menestrel cu pene e în livada rece...
Te temi că o să zboare, dar speri să mai rămână
și stai și-ai vrea să-l mângâi cu spusa ta măruntă
pătrunde vântul molcom prin rufele de lână
pe-afară bate raza, c-un vânt de flori în nuntă,
de parc-ai sta în raiuri, sub ele frumusețea,
mai trece o secundă-n acel fior de pace
adie vântul molcom, tresare în tandrețea
că ți-ai lăsa și moartea prin păr să ți se joace.
Și dacă ceru-acela acum să nu mă ție,
mă voi sui la Tine, în vițe, graiuri, Doamne
căci Tu ești viața lumii și apa ei cea vie
cu ochii plini de lacrămi și cu un fel de toamne,
pe sub frunzișu-acesta nu bate umbra încă...
doar sufletul mă ține acuma-n apărare
cum soarele de-amiază nu arde casa-stâncă
să tacă-acum în ziuă și glasul meu cu sare

... mă zbat că o să zboare, că n-o să mai rămână.



Iulia Elize
12.05.2018 - poem mai vechi, cu adăugiri