niciodată primăvară n-a fost parcă mai frumoasă
plină de vorbe suculente, încărcate de sens
dar dacă stau și mă gândesc
nici eu nu am toate vorbele cu mine
unele au rămas în urmă, altele s-au pierdut pe drum
și nici cele care m-au urmat nu se simt prea bine

oare cum aș putea rezuma o discuție care nu a avut loc
între două persoane care s-au transformat în umbre
și caută cu disperare răspunsuri?

retrăiește-te
și căutând răspunsurile vei uita întrebările
urmele caută în apele lui tulburi tot mai în adânc
până când plămânii mi-au explodat cerându-și porția de libertate
revenirea în mizeria zilei anoste e dureroasă
și duce la pierderea echilibrului

la revedere,
și-ntorcându-mă din pragul ușii
am zâmbit lăsând să plutească o incertitudine:
crezi că îngerii mai au nevoie?
privește Calea Lactee