O surpare cât un cer dincolo de orizont,
o trusă de iubire cu instrumente sterilizate
care nu se pot folosi decât în dragoste
iar ce se întâmplă după aceea
lasă fructul oprit să se coacă.

Nu știu nicio limbă în care cuvintele,
să nu se ascundă după priviri,
în conturul lor femeia capătă forme
șlefuite în marmoră albă.

El ar dori să-i deseneze pe trup
clarobscurul ce estompează liniile
lăsându-i pe coapse mușcătura de mac
în cicatrici încă vizibile.

Mierea din gura ei am s-o beau
până ce vinu-i împrumută culoarea
și-n părul ei coboară stele necunoscute.

Inimii nu poate să-i culeagă rodul
cu sămânța de nemurire.

Între noi fie-ne vorba fierbinte
brațele de liană ce te încolăcesc
nu te mai lasă să respiri
decât aerul ei molipsitor.