nu adormisem.
continuam să ascult povestea lui Făt-Frumos și a
Ilenei Cosânzeana.
începuse ninsoarea,
ursitoarea cea rea să-mi vorbească
de tine, doar numele am oprit-o să-l spună.

în ciuda răului, a frisoanelor și-a depărtării,
îți simțeam
trupul
asemeni pământului fără formă,
cerul golit de stele m-a lăsat în voia
orgolioasei mele singurătăți să fac aspră
viața cuiva pentru care pregătisem un decor
de final.

aerul plin de negreală mă înfășoară ușor,
cu mâini îndemânatice,
vasta câmpie de hoituri invită la visare,
în plăcerea de-a crea dragoste,
mă egalam doar pe mine,
înspăimântat să te-aud:
uleiul acesta trebuia vândut și banii dați la săraci.