Din partea subterană a lumii
nu iese la suprafață lumina,
o alta călătoare trece pe deasupra
și norii vor să-i oprească privirea.

Simt cum valuri mă înconjoară,
timpul curge ca o mare-n univers
de-o vârstă cu stelele
cu staniu strălucitor pe raze,

de se nasc puii de aur
sub cloștile negăsite,

dar cine-i poate ocroti?

Noaptea de funingine cu sprâncene

veghează somnul căzut în hău,
de se sperie simțurile-n așteptare
și mă-nfășoară într-o pânză subțire
prin care se văd sporind
coapsele mândriei,

bruma mea de încredere,
rouă de adevăr
căzute din cer.