Am văzut-o pe șturlubatica primăvară
cum valsa fără chiloți cu niște rândunei
și ciripeau zâmbete soarelui.
Rușinat, un gând aristocrat s-a mazilit
pe teritoriul minat metafizic cu petale
de când eram copil inocent admirat
că aveam bucle blonde și nimeream
ața în gaura acului de cusut povești.
Și acum, tot ce poate înflori și
tot ce poate înverzi a explodat
în războiul detaliilor infinite.
Ploaia a spălat și ultimele negații,
doar noaptea umblă cu cătușe
pentru cine ar fura speranțele.
Neînțelese, eprubetele cu suferințe
rânduite în laboratoarele vieții
bolborosesc conflicte și mizerii,
leac pentru suflete oftate de căințe.
Ceremonia timpului ascunde pumnalul
de lângă sabia lui Damocles
atârnată de secera lunii,
dar primăvara rândunește zvăpăiată
și prin amintirile și visele sângelui meu.
Dansăm ?