povestea asta trece prin ploaie și foc
se călesc în lumină tăișurile
și-n limba fiarelor poezia devine urlet
e ca atunci când îți privești amanta făcând dragoste
în faldurile minții neîncrederea
e un vierme lung
uiți de mirări, de semne, de nopți cu lună
ce-i aia?
ștergi dinții de sânge și-n coasta unei stele
îți priponești furia
mă înțeapă răceala lor
cum cuvintele spuse în vânt îmi ating carnea
și fluxul
mă retrag
nu-i timp să-mi îngrop zilele
e secetă
iar târnăcopul deziluziilor și-a stricat dinții
o mână îmi cade pe umăr
întorc privirea
și tac