am privit cerul
am privit piatra
m-au privit pe rând și au râs
le-am auzit ca pe un geamăt al meu râsul și plânsul deopotrivă
tocmai când
toate clopotele ne chemau la slujba unei duminici infinite
ne-am adunat și-am privit toți
cu un singur ochi de piatră
piatra cea mare
am reușit să schimb privirea
și-am văzut pe rând cum cerul piatra gândul turla bisericii
s-au închis toate
într-o cruce

atunci am inspirat
m-am blocat

pasul prim care este, mamă?
pune dreptul în față, Anna!
l-am pus. degeaba
nu mă asculta
pune-l pe stângul, Anna!
l-am pus. degeaba

atunci am devenit stei și am privit sunetul ca și când
ar fi avut forma unei păsări
ea m-a învățat să sar frumos dincolo de crucea ta
am udat florile
am udat mormântul în care viitorul meu
stă și acum cuminte
ca un schelet în care toate umbrele nenăscute
s-au adunat
odată cu toate ielele pământului
să-mi guste existența

și atunci

am privit
cerul piatra gândul clopotele sunetul
pasărea

apoi m-au privit
am pornit a zbura odată cu primul pas pe care
nici acum nu știu cum să-l pornesc
cu stângul?
cu dreptul?

cu inima, Annă, cu inima!
spune glasul mamei apoi tace privind
cerul piatra clopotele sunetul
viața

Anne Marie Bejliu, 28 mai 2018