Mi se pare că ți s-a umflat un obraz
și ochiul îți pare puțin mai mic,
jumătate din tine s-a umflat,
jumătatea egoistă,
atât de compătimită de partea stângă a corpului tău frumos.
Nu ai decât atâția ani și ți se pare că numai tu știi
că se circulă regulamentar pe partea dreaptă a trotuarului,
că se merge de mână pe trotuar
cu orice femeie care știe că în partea stângă este inima,
dar nu știe că sunt mai multe trotuare
și că pe unele tu nu poți merge decât singur,
nu poate merge decât dreapta corpului tău frumos,
egoistă și minunată,
încât asta mă face să cred că a te descurca singur în lumea ta egoistă
a fost visul atâtor sute dintre predecesorii tăi,
pe vremea când mergeau cu ochii închiși.
Și m-am gândit să pictez pe ochiul drept,
pe care odată îl țineai închis,
voiam să îți pictez o ramură de măslin pe pleoapa dreaptă
și apoi să te las în pace,
mă săturasem să îți sărut ochii și mâinile doar la modul fictiv,
mă simțeam ca o parte stângă cu întreg corpul,
de la un capăt la celălalt
și nu a fost nevoie decât ca tu să mă atingi pe creștet
ca să mă simt mică sau bolnavă, poate doar emoționată,
mă simțeam întreagă lângă partea ta stângă și partea ta dreaptă,
dar știam că doar una dintre ele mă știe lângă tine.
Și brusc nu am vrut să mai pictez ramura de măslin,
visam să fiu doar porumbelul ei,
cu ciocul în aripile dintre ramuri,
și doar ideea de a ma simți împăcată m-a făcut să plâng
atunci când tu erai cu ochii închiși
și mă rugam să îi deschizi doar pentru mine,
fără să mă vezi, să îi deschizi și să te simți întreg când eu dispar,
fericită că lipsa mea a redat stângii tale dreapta care i se cuvine,
de care avea atâta nevoie.
Și tu ești acum pe de-a-ntregul o jumătate stângă imensă de cer,
mereu seninul l-am găsit în partea stângă a cerului,
cea albastră și fără de obstacole.
Stau și te privesc de la fereastră,
mi-am ascuns aripile în măslin
și pacea mea este acum în admirația pentru reîntregirea ta sublimă
de ordinul stâng.