De întunericul mă încolțește
mă salvează lumina
cu miezul în gânduri,

noaptea mă învelește-n mătase.

Pași pe cărări de vânt
cu iarba coaptă și uscată
lasă un foșnet abia perceput

și nimeni nu-mi face cu mâna.

Pe drumul cald, luminii
pietre vorbitoare
îi povestesc,

orizontul se-ascunde-n ceață.

Cu inima prinsă de somn
sălaș caut pentru popas.

Pe când înrudite cu odihna
apele murmură
dimineața limpede așteaptă,

printr-o plasă de aur raze pulsând.