Trăiesc fiindcă râd,trăiesc atunci când plâng.
Trăiesc fiindcă ploaia tot cade pe pământ.
Trăiesc atunci când păsări zboară lin în văzduh
Iar porumbeii poartă semnul Sfântului Duh.

O clipă m-am gândit la clipa cea din urmă,
Când voi dormi alături de rama care scurmă,
Dar știu că și atunci voi rămâne tot viu
Chiar dacă urma mea va sta într-un sicriu.

Căci nimic nu se pierde,ci totul se transformă.
Așa că al meu corp va avea altă formă,
Un crin,o păpădie ori un verde stejar
Din care să adune albinele nectar.

Așa că de ce oare să am frică de moarte?
Să scap de a ei coasă oricum știu, nu se poate.
Mă bucur doar la gândul ca veșnic eu voi fi
Una cu universul de-a pururi voi trăi...