pe sub senin mirarea e destulă
mistere-n duh de umbră să existe
la jocul omului cu sine-asiste
zdrobind în închinare-a sa rotulă.

erau morminte-n destinații triste,
mai curge timp din rana din pendulă
o zeamă care-mbată stea credulă
ce în destin îți plouă în batiste.

când lutul își îmbracă straiul ludic
abia un abur, teatru de păpuși,
eternitatea bate pe la uși
cerșind umanității danțul pudic.

pe scena omenească-actor e viul;
cortina cade, moartea-i mușteriul...