Când noapte nu va fi niciodată
liber vreau să cânt
pe câmpii cu ciocârliile,

lumina ne va iubi.

Un strat de răcoare subțire,
o umbră trecătoare
mă învelește-n mătase,

ușor voi deveni un gând.

Nimic nu va fi cum a fost
cu noduri în trunchi,
îndrăgostit de frunze
pe ramuri răsucite de vânt.

Cu seve de lemn înlemnite
stavilă voi pune nimicului

și smerit voi intra-n cuvânt
cu scris dureros,

noaptea în mine nu se mai naște,
lumina mi se urcă pe umeri.