acolo
în țipătul cerului sunt
lanurile
lanurile cu pasărea
de bunăvoie rămasă înaltă și liberă
în captivitate
cineva îi auzise muțenia
într-o amintire de demult venită când
durerea din piept era numai un fel de a spune că există
miracol
cineva simțise
felul ei grațios de a așeza pacea
ca o gospodină iscusită masa oaspeților de onoare
auzise și înțelesese
înțelegerea lui cuprinsese nesfârșirea
o strânsese în pumn
fără s-o sufoce
nici prea târziu / nici prea devreme o eliberase puțin câte puțin
în doze homeopate
să nu ucidă
atât de mult iubise...

când cobori
se face
mai-puțin-lan / mai-puțin-pasăre...
cresc trupuri
hipertrofiate țesuturi împrăștie
dorința bolnavă a închiderii-în-sine
fără de știre oamenii zac
în spitale incognito
frica împinge zborul în umeri

aici
dedesubt
ne întâmplăm
noi
realități frugale dezvelite
tragem de cuvinte să prelungim clipa
avem
o pasăre pământie pe care
posedați
o creștem
în colivii