Focul arde în paie ude,
Nu se mai aprinde lemnul,
N-are cine să asude
Inimii să-i fure-ndemnul.

Stăm lângă un drob de sare
Undeva la colț de lume
Unde iarba nu răsare
Doar de teama unor brume.

Mai nimic nu ne răsfață,
Ba mai mult ar vrea să doară
Tot ce se schimbă la față
De pe-o zi pe alta-n țară.

Frunze-n vânt pe drum de seară
Plimbă toamna înspre munte,
Nicio vorbă de ocară
N-am să-ți pun, țară pe frunte.

Tu ai suferințe multe
Și amenințări cu carul
De la forțele oculte,
Nu-ți mai vântur eu amarul.

Doar o vorbă aș vrea să spun
Cât mai pot scrie cuvântul,
iar tot neamul o să-l adun
Ca să-ți apere pământul.

Dar visez iar la unire
Într-un popor măreț, întreg,
Nu zâzanie-n neștire,
Lucru făcut bine de strateg.