Mi-e dor de curtea-n care
Zburdam copil, fiind,
De zorii cu răcoare,
De sălcii mlădiind.

Mi-e dor de râul care
Îmi clipocea ușor,
De-o ”sfântă”-mpiedicare,
De-un joc c-un bețișor.

Mi-e dor de o vioară
Cioplită-n lemn de tei,
De tata într-o vară...
Mi-e dor să zburd prin miei.

Mi-e dor de o fustiță
Cu flori de gălbenea,
Și jocul ”De-a Chimiță”,
De-un glas ce dojenea...

Mi-e dor s-alerg pe dealul
Cu flori împodobit,
Ce confundai realul
C-un basm...părea vrăjit!

Mi-e dor de trilul dulce,
Al unei rândunici,
De tonul când să-și culce
Puiuțul Pufulici.

Mi-e dor de motănelul
Ce mă iubea nespus,
De masa, scăunelul,
Ce timpul le-a răpus...

Mi-e dor și de gânsacul
Ce mă gonea și-n zbor,
Și răul, prostănacul,
Mă ciupea de picior.

Mi-e dor de mere coapte,
De un bătrân scoruș,
Cu fructele răscoapte,
Mi-e dor și de Lăbuș.

Mi-e dor de surioare,
De jocul înfocat,
De spinii în picioare,
Mi-e dor de cățărat.

Mi-e dor de ploi de vară,
De raza de sub nor,
De liniștea de seară,
De-un huhurez sonor.

Mi-e dor de chipul mamei,
Când ne făcea magiun,
Portret ce-i lipsea ramei...
De laptele-n ciaun.

Mi-e dor de coasa tatii,
Cu șopot în trifoi,
De foșnet, agitații,
De zbor de pițigoi.

Mi-e dor și de bunica,
Cu poalele ei lungi,
Ce-mi spunea: ”Aurica,
Poetă o s-ajungi...”

Mi-e dor de-o coroniță
Din flori de albăstrea,
De-o mică iconiță,
Ce binele-mi nutrea...

Mi-e dor de o portiță,
De lanul plin cu maci,
De pumnul de fetiță,
Ce găzduia gândaci.

Mi-e dor de praf fierbinte,
De pete, julituri,
Când nu eram cuminte
Și mă băgam prin muri.

Mi-e dor de casa dragă,
Ce-o curățam mereu,
De ani care aleargă...
Și-un dor apasă greu.

Mi-e dor să fug la mama,
În asfințit de soare,
Când își lega năframa,
Punându-mi de mâncare.

Mi-e dor de-o copiliță
Cu părul bălăior,
Ce aducea-n cofiță
Doar apă de izvor...

Mi-e dor de o fetiță,
Ce se juca ”Chimiță”...