Noaptea cerul e parcă mai parfumat și mai roșu
o ardere care nu se vede
- doar alocuri
a stelelor;
noaptea e neagră e neagră e neagră
totuși e negru
nu a mai plouat de un veac;
îți spuneam că din pământ se ridică o liniște mare
ca fumul din focul iscat de pe vreascuri
de tata;
cu pușca vânam amintiri ca pe niște păsări fugare;
desparte-mă, draga mea, iar dragostea va arde atunci jos pe pământ
ca lemnul trosnind, cu frunzele lui încă verzi și foarte vii la atingere
în grădina de sub soarele veșted și-ascuns
cu nuc;
noaptea e neagră e neagră e neagră dimineața pune pe ea femeia bărbatului
să ne mutăm acum într-o altfel de pace
să ne mutăm într-o pace
una largă, ca o hăinuță care costă prea mult/ parcă îi vine copilului mare la mânecă
să nu ne mai vedem niciodată
îndepărtează-mă
dumnezeu pesemne e o amintire a binelui; copiii pesemne
ei nu visează la nimeni în brațe
doar plâng
așa cum hohotesc eu, draga mea dulce
dacă te uiți înapoi;

dacă îmi așez acum sufletul
în părul tău dulce

cu mine, mireasma

și-atât.