tot trec lumini la dricuri înhămate
și viața e un strop sub stea în viduri
iar umbra ta își face cuib pe ziduri,
tăceri ce-s în cerneala ta chemate.

citeam din ale nemuririi ghiduri
cum să ajungi la piscuri nestemate
pe căi de omenire neurmate
având de cruce-n pielea tainei riduri.

rostogoleai cuvinte spre ființă,
îmi alergau prin sânge, înger frânt,
licori suave-n patimi de dorință.

o pace-nlăcrimată-i pe pământ,
în piept ne are plânsul locuință
și-n ape chipul cerului împlânt.