Hai, români, să facem hora,-n țara noastră, de-or să vadă
toți orbeții din blocadă pășunismul centenar,
de la sfinți plătiți cu ora la cocote bruxelleze,
hai, de-acuma, să-nvieze românismul nostru iar.

Să se vaite, să se mire, să bocească în surdină,
din Paris la zi lumină, toți berberii drob cu drob,
de la papă la emire, năuciți de zarva toată,
care-ncet și dintr-o dată va urni bătrânul glob.

Hai, porniți către izvoare, unde soarbe Miorița,
de la Curtici la Albița vor doini din megafon
râul, ramul, călătoare de la Tisa la ministru
care calcă apa-n Nistru, pân’ la Prutul rusofon.

Haideți iar, unde odată, cum zicea, plângând, Poetul,
străinezul și procletul stăpâneau în chip mișel,
unde chiar și astăzi, iată, de la Dorna-n Cuțarida,
cornii-i ronțăie omida și-n principiu e la fel.

Fermieri de curte mică, pădurari fără pădure,
tinerei cu tâmple sure, moși la gură cu haș-tag,
emigranți la căpșunică sau prestidigitatoare,
hai aici, c-avem răcoare mai ceva ca în gulag.

Hai, bucăți de Românie, de la mare la nimica,
afluind din Costa Rica până în Madagascar,
v-așteptăm fără mânie, împărați cu tot cu Nuți
strânși în Piața ”Constituții”, ne-om pupa pe celular.

Haideți, toți, români din lume, să o facem iarăși lată,
la o sută ani o dată, pas cu pas să ne-ntregim,
hai, aici, acum, anume nu-nțeleg ce v-ar… reține!
Hai… sau nu! Cred că mai bine stați acolo, că venim!