corola ta de gând în lut e lată
să intre-acolo umbra de pe glie
și ești din grea murire o felie
cu viața dusă la divin ca plată.

mă-mbată iar visarea cea cheflie
iar Dumnezeu întreg mi se arată
cât degetul prin ploaia cea spălată
pe mâini prelungi cu zgomot de făclie.

obrajii duc de lacrimă povară
și n-am putea a spune că nu-i drept
când prin văzduh sunt ape care zboară.

aveam iar spini de dragoste în piept,
pe-ntins șoptiri de înger stins coboară
și reaprind nimicul înțelept.