Am scris mereu, pe fusta cea mai creață,
pe ozalid, pe-o sută de castani,
pe cer am scris, senin, pe val de ceață,
pe piele tăbăcită și pe bani.

Am câștigat turniruri literare,
o sută (ori… o sută), cu nesaț
din zori de zi și până la-nserare
am fost etern cu gloria de braț.

Am fost talent major între talente
minore,-am promovat - ce se putea -
și-n special pe-o sută, eminente,
le-am popularizat, pe barba mea.

Celebru-am fost, un as în poezie,
în epigramă,-n tot ce s-a creat,
iar astăzi, din o sută nu mă știe
nici unu’ cât de cât mai literat.

Trecut-au ani (o sută?),-n punga spartă
a amintirii despre infinit,
mi-a mai rămas doar arta pentru artă
de-a mă jeli că totul s-a sfârșit.

O să bocesc de-acum pe săturate,
a suta zi din an postind peren,
c-aveam o sută (lei) dar, din păcate
azi cursul are-un chist cancerigen.

C-atât vă rog și gata, doar o sută
să-mi dați și plec (desigur, euroi) –
sau două, cât aveți… și Doamne-Ajută!

Și-aș vrea-o și pe Gloria-napoi…