Am scăpat în uitare, trecutul
așteaptă undeva în sertarele memoriei,
mi-au mai ramas cateva urme
dar nu mai au loc în prezentul fulminant
dominat de preocupările zilnice.

Absorbit ca un ceas de timpul său
n-am clipe de pierdut
sunt o mașinărie care se autoreglează,
să întâmpine pregătită neprevăzutul,
privesc cu sufletul adâncul
până-n centrul pământului.

În ochiul păsărilor de pradă
se desfășoară întinderea și tot ce mișcă,
mai rămâne doar pădurea și tufișurile
înfrunzite și desfrunzite,
dar totdeauna un loc de ascunziș
nebănuit de flămânzi.