Coboară timpul la rang de pleoapă

în toate crește lumina și umbra
dispare în cețuri de vieți mereu stinse
cu aripa navei ciocnită de ghețuri

se plimbă uitarea printre noi coasa plimbă
ultima clipă
amestecă timpii
se umple de viață vasul și apa
răstoarnă destine în umbrele cioturi

Umbrele de iarbă rostogolești, Tu, Doamne

gălețile morții prin vad se ridică
fărașul de vise răstoarnă potopul
ne unește natura în dureri fără sens

când în mine e vară în cer este gheață
când în cer este vară în mine-așterni bruma

Ce să-nțeleg de la Tine, Doamne?

să adorm pe un prag într-un punct de zdrobire
și când toate în liniște se vor așterne
să ridic pleoapa toamnelor
să mă nasc iar prin mine?

sau să dorm veșniciei talpa brodată
acoladele umbrelor împletite anume
să-nțeleg labirintului calea din urmă
ieșirea spre soare pietrele Pi-ul
și punctul răscrucilor - întâlniri arbitrare
logica umbrei pe o pană de vultur?

Anne Marie Bejliu, 1 iulie 2018