Nu mai voiam acea adorare maternă
care până la urmă ne obosește, șiroind de panică,
și nici sentimentul vreunei descoperiri cum pătrunsă
era Catarina Kippenberg la picioarele lui Rilke.

Nu mai voiam nici iubirea, sub strania deghizare
a aceleiași dezolate nimfe rătăcind prin pustiu,
nici permanenta căutare de sete și nu de limfă,
nici simpla roză a sexului, de asemenea,

ascunsă, cu totul întâmplător, în hanurile vântului,
tot așa cum nu-mi doresc nici prietenia geometrică
de suflete ce reciproc se aleg ca o recoltă orgolioasă,
întrepătrundere, poate? de carențe mult melancolice.

Înainte de toate vreau fidela indiferență
însă bine dozată, ca să susțină viața
și, în amestecul ei de cruzime și diamant, să poată
sugera sfârșitul fără injustiția recompenselor.







traducerea Dinu FLÃMÂND.