Mi-am spălat fața cu minute proaspete,
n-am pus dopul și m-am scurs lichefiat
prin canalizarea ororilor,
până m-a prins de mână o rugăciune
care mă cunoștea.
Pe marginea canapelei am așteptat
să-mi plece toate gândurile.
Pereții îmi căutau privirea.
Mi-am ridicat umbra cât mai sus,
ca exercițiu de înviorare,
de era să mă lovesc de Icar.
A trecut în picaj pe lângă mine,
ne-am salutat și m-a întrebat ceva.
Ideea de labirint și metamorfoza
m-au găsit la fereastra infinitului.
Am acceptat să-mi vând umbra
unui cerșetor de speranțe,
pentru numai o binecuvântare.
În mine, tocmai revenise în vizită
o dorință păcătoasă de înfrângere
a tot ce mi-au adunat simțurile.
Am trimis-o lui Pilat din Pont
să se descurce cum știe
și am rămas mirat de mine.